Se afișează postările cu eticheta cocos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cocos. Afișați toate postările

luni, 19 octombrie 2015

Review - Mască de faţă cu cocos şi miere - Joy in a Jar



   Bună dragele mele! Cred că începe să se instaleze un obicei să vă scriu review-uri în miez de noapte, dar se pare că acum mă loveşte pe mine cheful. Încă e duminică (în 20 de minute nu o să mai fie), o zi relaxantă, şi ce alt review ar merge mai bine decât unul care să vorbească despre relaxare. Vorbim azi despre Coconut Honey Mask de la Joy in a Jar. Am avut ocazia să încerc acest produs după ce m-am înscris la un concurs pe pagina lor de Facebook. Pe această cale le şi mulţumesc. 


    
    Probabil că nu sunteţi familiarizate cu acest brand. Este un brand care oferă produse 100% naturale, de lux, pentru îngrijirea tenului şi a corpului. Chiar am studiat lista lor de produse şi ingredientele lor. Într-adevăr nu am descoperit produse toxice, ci doar produse naturale. Mă încântă acest fapt deoarece, aşa cum afirmă şi ei, pe parcursul unei zile ne punem pe faţă tot felul de produse, de la îngrijire, până la machiaj. Toate aceste substanţe sunt absorbite, într-o măsură mai mare sau mai mică, în piele şi transportate în circuitul sangiun.  De aceea este foarte bine să folosim produse din ingrediente naturale, de calitate. Dacă vă veţi uita peste site-ul lor veţi observa că au preţuri mari. De  fapt, aşa cum veţi observa în continuare, raportul calitate/preţ este justificat.