Se afișează postările cu eticheta de weekend. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de weekend. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 decembrie 2016

De ce muzica populara e la fel de murdara ca cea usoara



      Dacă ești ca mine ai fost terorizat de mic de adulții care ascultă muzică populară. Nu mă înțelege greșit, nu am nimic cu folclorul în sine, ba chiar sunt câteva piese care îmi plac și mie. Ce mă deranjează este următoarea atitudine:

   - Eu nu ascult muzica ușoară pentru că este spurcată. Nu știu cum poți să îi auzi pe ăia că zbiară acolo. Ce a ajuns lumea asta, să îți arăți toate la televizor. De asta nu ascult muzică ușoară. Muzica populară e frumoasă, mă unge la suflet. Asta e muzică adevărată, nu nebunelile alea ce le asculți tu. 

   Mesajul acesta vine, de cele mai multe ori de la bunici, dar și de la părinți sau personalități ilustre ale țării noastre. Practic ei spun că muzica ușoară conține mesaje care instigă la imoralitate, un stil de viață dezordonat, vicii și obiceiuri proaste. Ei bine, eu spun că exact așa se întâmplă și cu muzica populară.