Se afișează postările cu eticheta sampon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sampon. Afișați toate postările
vineri, 10 iunie 2016
Review - Sampon Stop Caderii Parului Cosmetic Plant
No servus, şi uite un produs cu care nu m-am înţeles deloc. Alina de la Păreri Răzleţe a redeschis programul de testare produse de ceva vreme, de fapt sunt destul de sigură că am întârziat binişor cu acest review, şi aşa am avut ocazia să testez şi acest produs.
Long story short, şi mie îmi pică părul, şi eu prefer produsele pe bază de plante, deci acest şampon a ieşit câştigător. Eu din nefericire, nu am ieşit prea câştigătoare, în sensul că îmi pica părul la fel de tare şi că şamponul ăsta arată ca un şampon, miroase ca un şampon, este ambalat ca un şampon, doar ca nu face ce ar trebui să facă şamponul cel mai bine, şi anume să spele părul.
Având în compoziţie trifoi roşu acest şampon a câştigat un soi de concurs în Asia. Cu toate acestea nu s-a ridicat nici măcar la cele mai mici aşteptări ale mele. Ca să fiu mai clară, după ce mă spălam cu el trebuia să mă spăl mai apoi cu alt şampon. Da, l-am folosit de mai multe ori ca să mă asigur că el e cauza. Îmi simţeam părul mai gras şi mai murdar. Acestea fiind spuse, cu părere de rău nu am cum să recomand acest produs.
Dacă vreţi detalii tehnice, vine în flacon de 250 ml, făinuţ, draguţ, etc. E incolor şi are miros plăcut. Textura este cea mai ciudată. Are o consistenţă gelatinoasă, dar mai degrabă poate fi comparată cu gelul de Aloe Vera sau (scuzaţi impertinenţa) muci.
Cam asta e părerea mea. Dacă nu o împărtăşiţi sunt nerăbdătoare să aflu asta şi de ce. Voi cu ce produse nu v-aţi înţeles deloc? Aştept comentariile voastre. Pup!
Etichete:
cosmetic plant,
pareri razlete,
review,
review produs,
sampon
sâmbătă, 26 decembrie 2015
Review - Şampon regenerator - Gerovital Tratament Expert
Despre gama Gerovital Tratament Expert v-am mai povestit, de fapt masca de păr a fost chiar printre preferatele lunii octombrie, dacă nu mă înşel. Ei bine, după ce am folosit şamponul din octombrie până acum, am zis că e cazul să cam scriu despre el. Eu l-am folosit pe cel din gama Regenerare.
Ce spun ei?
marți, 16 iunie 2015
Mostre gratuite Aloe4ever - Review
Buna tuturor!
Azi iti vorbesc despre cum sa primesti mostre gratuite de la Aloe4Ever, si ce parere am despre ele.
Daca vrei sa incerci produsele lor, poti comanda trei mostre gratuite de aici. Ii felicit pentru ca ofera mostre gratuite deoarece produsele, dupa parerea mea, sunt destul de scumpe si e bine ca poti sa le incerci inainte de a investi in ele. Trebuie doar sa complezi un formular de comanda cu numele si adresa si sa lasi un mesaj prin care spui ca esti interesat de produsele lor. Livrarea e gratuita si surprinzator de rapida. Ma asteptam sa le primesc in cateva saptamani, dar au ajuns in 4-5 zile.
Am primit un plic cu trei mostre si un cupon de 10% reducere.
Etichete:
aloe4ever,
balsam,
crema,
gratuit,
mostre,
mostre gratis,
review,
sampon,
testare produs
Abonați-vă la:
Postări (Atom)