Bibliotecara de la Auschwitz - Antonio G. Iturbe - Recenzie

    Uite că a venit și ziua aia în care să fac o recenzie la o carte care să aibă o poveste în ea. Te-am obișnuit cu cărți despre istorie și tot felul de lucruri ciudățele, ei bine azi vorbim despre o carte beletristică care spune o poveste în toată regula, fascinantă și interesantă, genul acela de carte pe care o lași cu greu din mână. Bibliotecara de la Auschwitz este tot o carte despre istorie, doar că reușește să o facă mai plăcută de urmărit, deși evenimentele pe care le relatează sunt departe de a fi plăcute.

   Nu o să îți spun mai nimic despre ce se întâmplă în carte. Mi se pare un gest de cruzime să îți relatez evenimentele care se desfășoară în carte. O să îți las satisfacția de a descoperii singur prin ce aventuri trece Edita. Așa se numește personajul principal al cărții, o fetiță de 14 ani, foarte perspicace și cu o înclinație deosebită spre cărți. Așa a primit rolul de a avea grijă de 8 cărți care existau în mod clandestin în lagăr, și odată cu acest rol a primit și titlul de bibliotecară, probabil una din cele mai periculoase responsabilități pe care ar fi putut să o aibă un om într-un lagăr.


    Acțiunea se desfășoară în lagărul din Auschwitz unde Dita a ajuns pentru că a avut ghinionul de a se naște evreică. Cărțile erau interzise în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, așa că faptul de a avea grijă de ele îi putea aduce foarte ușor moartea.

   Cartea este scrisă într-un stil foarte cald și pe măsură ce o citeam eram convinsă că este scrisă de o femeie. Când mi-am dat seama că autorul este un bărbat am fost cu adevărat surprinsă. Antonio G. Iturbe reușeste să surprindă în lux de detalii atmosfera din lagăr, relațiile interumane, sau mai degrabă inumane, din acest spațiu dominat de frică, boală și moarte. E ca și cum te-ai plimba prin acest sat-lagăr și ai observa cu atenție fiecare vecin, unul e mai bătrân și slab, altul e tânăr și furios, iar altul e pur și simplu zăpăcit și te întrebi cum de mai este în viață.
 
   Unele episoade sunt pur și simplu groaznice. Vei putea să îți imaginezi cum era să trăiești acolo, ce puteai simți când doctorul Mengele te fixa cu o privire de greață în care puteai citi doar moartea. Autorul și-a imaginat și a pus pe foaie ce a încercat să simtă, tu îți vei imagina la rândul tău, partea tristă este că oricât de bogată ar fi imaginația ta, evenimentele care s-au întâmplat de fapt în lagăr au fost mult mai groaznice.

   Pentru o carte contemporană însă, acest roman este impresionant. Stilul nu este superficial, nu te împiedici de clișee la fiecare pas, și este scris destul de bine ca să poți desprinde câteva citate ce îți vor deveni dragi. Câteva dintre ele le voi enunța mai jos.

   „Auschwitz nu-i omoară doar pe nevinovați, omoară și inocența”

   „- Un măr este o avere... Cu o jumătate de măr se pot cumpăra multe lucruri și multe favoruri”

   „Când oamenii sunt marcați și sacrificați ca animalele, ei ajung să creadă că sunt vite. Râsul și plânsul le reamintește că sunt oameni.”

    Zic că ți-am spus destul despre carte. Nu e o recenzie, e mai mult o provocare la citit. Te provoc să o citești și să îi afli finalul!