În fiecare iarnă, fără excepție, odată cu primele ninsori este la TV următorul reportaj: o tanti tinerică și îmbrăcată foarte bine, stă cu microfonul în mână pe niște schiuri încercând din răsputeri să se nu dea cu fundul de pământ. Acțiunea se petrece în ceva stațiune cum ar fi Cavnic, spre exemplu, odată cu primii fulgi de nea serioși. Absolut de fiecare dată, tanti asta își începe discursul așa: „Peisaj de basm aici la Cavnic...”. Știți ce gând îmi trece mie prin cap în acele momente? „Peisaj de basm o laie! Dacă ăsta e peisajul din basme îmi e profund milă de toate personajele care au fost forțate să trăiască în asemenea mediu lipsit de compasiune și considerație pentru rasa umană”.
Te întrebi de ce am o gândire atât de radicală? Răspunsul e simplu. Trăiesc la țară, într-o casă modestă și destul de veche. A moștenit-o tata de la bunici. De urâtă nu e urâtă. Problema este că nu e foarte deștept construită. Ei și când locuiești într-o astfel de casă, viața la țară numai de vis nu e, poate doar de coșmar. Nu doar te mâncă frigul, dar Crivățul bate rău de tot prin portofele și buzunare. În acest context, am convocat ședința de familie. Tema conferinței: „Eu nu mai rabd încă o iarnă în frig și faliment. Tu o vei face?”. După o sesiune intensă de brainstorming am ajuns la concluzia evidentă: avem nevoie de renovări, și renovări serioase. No bun, cu ce începem?
- Cu un certificat energetic, spune tata plin de înțelepciune.
- Pe românește, te rog! La școala nu ne-a învățat limba adultească.
- E simplu. În funcție de cât de multă energie consumă casa, ea se încadrează într-o categorie de consum energetic. De la A, care este cel mai scăzut, până la G care este cel mai ridicat. Dacă vrei să renovezi casa îți cam trebuie așa ceva.
- No perfect. Presupun că mai costă și bani minunea asta de certificat. Mai bine aș începe să caut o variantă ieftină.
