Pompiliu Colop - Ștampilă, blogger și entertainer... de firmă

Un' te duci tu, ștampilă? 

Un' te duci tu, ștampilă? 

La birou, domnule. 

La birou, domnule. 

Ce să faci tu, ștampilă? 

Ce să faci tu, ștampilă? 

Să ștampilez, domnule. 

Să ștampilez, domnule.

Cin' te mână, ștampilă? 

Cin' te mână, ștampilă? 

Doamna doctor, domnule. 

Doamna doctor, domnule. 

Ce asculți tu, ștampilă? 

Ce asculți tu, ștampilă? 

Ce se-aude, ștampilă? 

Ce se-aude, ștampilă? 

Europa FM, domnule. 

Europa FM, domnule. 

Ce auzi tu, ștampilă? 

Ce auzi tu, ștampilă? 

Hârtia-n imprimantă, domnule. 

Hârtia-n imprimantă, domnule. 

Plângi de frică, ștampilă? 

Plângi de frică, ștampilă? 

Nu plâng, nu plâng, domnule 

Nu plâng, nu plâng, domnule.

Eu n-am lacrimi, domnule 

Am cerneală, domnule. 

Am cerneală, domnule. 

Nu plângi, nu plângi, ștampilă? 

Nu plângi, nu plângi, ștampilă? 

Nu plâng, nu plâng, domnule 

Nu plâng, nu plâng, domnule.

Plâng angajații, domnule 

Este luni, domnule. 

Cin' te taie, ștampilă? 

Cin' te taie, ștampilă? 

Cine să mă taie, domnule. 

Cum să mă taie, domnule. 

Cin' te mâncă, ștampilă? 

Cin' te mâncă, ștampilă? 

Ai înnebunit, domnule 

Cum să mă mănânce, domnule.

Cine moare, ștampilă? 

Cine moare, ștampilă? 

Ferească Dumnezeu, domnule 

Vrei să știi cine moare, domnule 

Dialogul ăsta, domnule. 

Ăsta moare, domnule. 

Ce rămâne, ștampilă? 

Ce rămâne, ștampilă? 

Rămâne să povestesc ce fac azi, domnule. 

Se pare că lumea e interesată de ce fac eu ziua, domnule.

    Bună! Azi Hadasa nu a putut să vorbească cu voi. Cică are mult de scris, și a rămas în urmă și nu mai știe cum să gestioneze timpul. Mă rog, zice ”hai mă scrie și tu un articol pentru mine azi”, zic ”dar mie ce îmi iese?”, zice ”hai măi, faci și tu ceva interesant azi”, zic ”bine nu te mai mâțâi atâta”. Așa că azi vă povestesc eu. 

   Așa, să mă prezint mai întâi. Sunt o ștampilă pentru firmă, normală din, stai să mă uit... așa gama Printer. În fine, sunt băiat, încă sunt ofticat că nu există variantă de masculin pentru ștampilă. Nu de alta, dar ne omoară feministele de la birou când ne strigă în batjocură: ”Ștampiiiil-pil-pil-pil!”. Mă numesc Pompiliu Colop și mă tot gândeam la ce să vă povestesc azi. Am mai văzut așa pe la alți bloggeri postări plictisitoare gen: ce am făcut săptămâna asta? ce fac eu acasă? cum îmi trece ziua? Am zis să nu îmi bat capul prea mult și să vă plictisesc și eu cu viața de la birou. 

Ce fel de ştampilă sunt eu?

    Ştamplia. Acest banal, neglijat, subestimat obiect ce ne înconjoară existenţa, merită puţin mai multă atenţie. Până la urmă face atâtea pentru noi, ne scuteşte de atâta efort şi nu primeşte niciodată măcar un mulţumesc în schimb. Toată ziua le batem în cap, zbierăm la ele, le scuturăm, le trântim. Bine că nu pot să plângă pentru că, dacă ar putea, ar fi plin de cerneală peste tot. Aşadar, în semn de recunoştinţă pentru ele, eu zic că merită să le fac un scurt istoric plicticos.

    Ştampilele îşi au originile în Asia. Primele tipuri de ştampilă erau sculptate în lemn şi erau folosite pentru a imprima litere sau decoraţiuni. Au apărut în Asia în jurul anului 100 î.e.n, urmând să ajungă în Europa abia în 1300 e.n.

     Ştampilele cu mâner de lemn şi cap din cauciuc au apărut şi au început să fie intens folosite abia în anii 1900. În special dunpa Al Doilea Război Mondial, companiile au început să fabrice acest tip de ştampilă.