Hadasa Scrie: Pompiliu Colop - Ștampilă, blogger și entertainer... de firmă

luni, 17 octombrie 2016

Pompiliu Colop - Ștampilă, blogger și entertainer... de firmă

Un' te duci tu, ștampilă?

La birou, domnule.

Ce să faci tu, ștampilă?

Să ștampilez, domnule.

Cin' te mână, ștampilă?

Doamna doctor, domnule.

Ce asculți tu, ștampilă?

Ce se-aude, ștampilă?

Europa FM, domnule.

Ce auzi tu, ștampilă?

Hârtia-n imprimantă, domnule.

Plângi de frică, ștampilă?

Nu plâng, nu plâng, domnule

Nu plâng, nu plâng, domnule.

Eu n-am lacrimi, domnule

Am cerneală, domnule.

Nu plângi, nu plângi, ștampilă?

Nu plâng, nu plâng, domnule

Nu plâng, nu plâng, domnule.

Plâng angajații, domnule

Este luni, domnule.

Cin' te taie, ștampilă?

Cine să mă taie, domnule.

Cum să mă taie, domnule.

Cin' te mâncă, ștampilă?

Ai înnebunit, domnule

Cum să mă mănânce, domnule.

Cine moare, ștampilă?

Ferească Dumnezeu, domnule

Vrei să știi cine moare, domnule

Dialogul ăsta, domnule.

Ăsta moare, domnule.

Ce rămâne, ștampilă?

Rămâne să povestesc ce fac azi, domnule.

Se pare că lumea e interesată de ce fac eu ziua, domnule.

Bună! Azi Hadasa nu a putut să vorbească cu voi. Cică are mult de scris, și a rămas în urmă și nu mai știe cum să gestioneze timpul. Mă rog, zice ”hai mă scrie și tu un articol pentru mine azi”, zic ”dar mie ce îmi iese?”, zice ”hai măi, faci și tu ceva interesant azi”, zic ”bine nu te mai mâțâi atâta”. Așa că azi vă povestesc eu.

Așa, să mă prezint mai întâi. Sunt o ștampilă pentru firmă, normală din, stai să mă uit... așa gama Printer. În fine, sunt băiat, încă sunt ofticat că nu există variantă de masculin pentru ștampilă. Nu de alta, dar ne omoară feministele de la birou când ne strigă în batjocură: ”Ștampiiiil-pil-pil-pil!”. Mă numesc Pompiliu Colop și mă tot gândeam la ce să vă povestesc azi. Am mai văzut așa pe la alți bloggeri postări plictisitoare gen: ce am făcut săptămâna asta? ce fac eu acasă? cum îmi trece ziua? Am zis să nu îmi bat capul prea mult și să vă plictisesc și eu cu viața de la birou.

Rolul meu la birou e unul foarte bine definit. Deși sunt băiat reprezint o femeie. Savarina Amandina este medic de familie. Vezi tu, ea trebuie să ștampileze tot felul de acte. Eu nu reușesc să văd bine ce ștampilez cam niciodată. Văd cel mai des niște hârtie roz, cică alea se numesc rețete. Or fi, eu știam că ele vin să le tatuez.

Dacă vă spun, nici nu știu cum am ajuns să lucrez pentru doamna doctor. Adică CV-ul era slăbuț, nu prea aveam experiență, eram practic proaspăt ambalat. Dar îmi plăcea mult descrierea job-ului așa că m-am prezentat la interviu. Am ștampilat o dată și am primit jobul pe loc. Ștampila dinaintea mea și-a pierdut locul de muncă pentru că era neserioasă. Venea la muncă fără tuș, ce idiot... cum să vi la muncă fără tuș?! Cu mine nu are probleme niciodată, vin mereu gata de muncă.

Revenind la ziua mea, așa arăt eu.

Și cam asta vezi după ce mă izbești de hârtie.

După cum poți observa nu ocup mult spațiu. Am văzut o ștampilă datieră odată, mamă, deci cred că a mâncat biroul așa mare era. Sunt roșu la fel ca nasul unui clovn, probabil pentru a înveseli încăperea. Am tuș negru pentru că sunt profesionist, pffff, de parcă aș fi avut de ales. Nu m-a întrebat nimeni: „Măi Pompiliu, tu ce culoare vrei să fii când te faci mare?”. Aș fi zis și eu că vreau să am cerneală invizibilă. M-aș fi prăpădit de râs când i-aș fi văzut cum se chinuie să mă găsească când eu sunt fix în fața lor.

Ziua mea începe fresh și vesel. De obicei fac și eu un duș, în sensul că mă șterg cu un șervețel umed antibacterian, iar dacă nu mai avem șervețele merge și cu puțin spirt, doar că atunci sunt mai amețit așa. Mă așez frumos la birou lângă colegii mei, mă lovește apoi o aromă de cafea de se trezește și ultimul atom din mine. Ascult știrile de dimineață pe Europa FM, uneori prind și câte o melodie. Îmi place aia de zice: „Dar să nu-mi iei niciodată ștampilaaaaaaaa”. În cele din urmă, rostesc aproape simultan cu doamna doctor: „Sper să fie puțini pacienți azi”.

Speranțele se năruiesc repede când se deschide ușa și o hărmălaie poluează fonic încăperea. Intră și primii pacienți cu tot cu un strănut și un set de muci. Dar nu mă deranjează, mă sacrific pentru binele omenirii. Practic, sunt un erou nerecunoscut. Într-o zi le văd pe toate. De la copii mucoși, la bunicuțe cu osteoporoză, nimic nu îmi scapă. Ștampilez de nu îmi văd capul.

Apropo de cap, dacă ziua nu îl văd, seara știu sigur că îl am pentru că mă doare într-un hal! Le mai zic uneori colegilor că mă doare rău, dar mai bine tac pentru că replica lor e mereu: „Păi dacă ești bătut în cap”. Aș ruga-o pe doamna doctor să îmi scrie și mie o rețetă, dar apoi îmi amintesc că tot eu trebuie să o ștampilez așa că renunț și merg la culcare. Dorm într-un sertar, destul de încăpător. Aș vrea să vă pot spune că este organizat și compartimentat, și că am spațiul meu personal. Din nefericire, nu pot spune acest lucru. Azi noapte iar am dormit cu piciorul pixului în gură. Măcar e sertar încuiat. Știu că nu vine nimeni noaptea să intre în sertar și să mai ocupe din spațiu.

La birou eu sunt ăla amuzant care are mereu glumele la el. Mi-am ales acest rol la scurt timp după ce am ajuns la cabinet. Într-o zi m-a strigat una: „Pompi dragă!”. Tot biroul a fost în delir, așa că am zis să mă folosesc de asta și îmi exploatez simțul umorului. Cu unii colegi însă, am relații mai tensionate. Vedeți voi, eu și cu pixul nu prea ne înțelegem. Ăsta e gelos că i-am luat locul, dar mie îmi place să râd de el. Se mai întâmplă să semneze fără să îmi dea la ștampilat, ca să fie doar el în centrul atenției. În momentele alea eu deschid pariurile: în cât timp se va întoarce respectivul cu actul înapoi la ștampilat. Moare de invidie de fiecare dată când ștampilez peste el.

Doamna doctor aduce în fiecare dimineață un măr proaspăt pe birou. E numai bine pentru că așa ne putem bate joc de pix: „Apple pen, pineapple pen.... PEN PINEAPPLE APPLE PEN.”

Am și un crush la birou. Când sunt în pauză încerc mereu să vorbesc cu ea. O cheamă Rosie, e tot de la Printer și e tare drăguță. E mai micuță și subțirică și roșie, așa pasională. Ne-am angajat în același timp pentru că am venit la pachet. O văd mai rar acum pentru că ea e de buzunar. De fiecare dată când îi zic să ieșim și noi la un pahar de tuș, zice că nu, că nu are nevoie, că e mereu pe drumuri, și nu are timp să stea. Dar eu sunt perseverent. Fac eu cumva să rămână odată în sertar. Ia uite, așa-i că-i frumoasă?

Cam atât despre ziua mea. Aș mai avea ceva de zis, dacă tot am ocazia să îmi exprim părerea public și oficial. Nu înțeleg de ce ștampilez eu cu numele doctorului. Adică oamenii vin la doctor, bineînțeles că știu deja cum îl cheamă. Dacă ar fi după mine aș ștampila mai degrabă: „Însănătoșire grabnică!”, „Să te faci bine!”, „Multă sănătate!”, sau „Data viitoare ia-ți medicamentele!”. Zic și eu că ar fi mai drăguț așa. Dar poate iei tu o ștampilă așa și după o să fie la modă.

Doamne, mult am putut să vorbesc pentru o ștampilă. Mă tem să nu fi scris prea mult. Facem așa, voi îi lăsați comentarii Hadasei că vai ce v-a mai plăcut cum am scris, și v-ați distrat, și cât ați vrea să aveți și voi o viață la fel de interesantă ca a mea. Așa nu se mai supără pe mine și poate ne mai vedem pe blog. O, și dacă v-a plăcut de mine, aici mă găsiți pe Facebook. Hai, vă ștampilez cu drag. Pac!