miercuri, 18 ianuarie 2017

Prima provocare din an - BlogAwards e pus pe dat premii



    În mod normal nu îmi place spiritul de competiție. Dar când vine vorba de blogging, nu mă pot abține. Poate chiar pentru ca nu se simte spiritul de competiție. E mai mult un spirit de colegialitate care te ține în competiție. Suna paradoxal, dar așa e. De aceea am fost foarte bucuroasa să aflu de noua campanie de pe BlogAwards.



   Blog My Valentine se numește noua campanie și va conține 10 probe cu premii interesante și motivante. Personal sunt hotărâtă să ignor total tema campanie și să nu scriu deloc despre Valentineală. Asta înseamnă însă că vor  urma articole interesante foc, sau cel puțin așa sper să iasă.

   Dacă ești blogger și ai chef de o nouă provocare poți găsi detalii aici. Eu mă apuc deja de treabă așa că fii cu ochii pe blog. :)

marți, 17 ianuarie 2017

Cinci avantaje când cumperi piese auto online



    Orice privilegiu vine cu o responsabilitate. Principiul acesta se aplică și la autoturisme. Ai privilegiul să te deplasezi rapid și comod dar și responsabilitatea să te îngrijești de mașina ta. Dacă ești șofer, îți dorești desigur ca mașina ta să funcționeze la nivel optim. Pentru ca acest lucru să fie posibil însă, e nevoie să te asiguri că toate componentele sale funcționează corect. Când acest lucru nu se întâmplă e momentul să le înlocuiești. Aici ai mai multe opțiuni. Poți opta pentru cutreierat orașul în lung și în lat pentru a găsi piesa potrivită, poți întreba prietenii, sau poți alege varianta pe care eu o recomand. Poți să achiziționezi piesele online, iar în continuare îți voi prezenta principalele avantaje.

 Găsești rapid ceea ce cauți

        
    Un magazin online este foarte organizat. Cei care îl crează înțeleg importanța acestui factor. Dacă unui vizitator îi este greu să găsească rapid ceea ce caută, va părăsi rapid pagina magazinului. Așa că se asigură că îți va fi ușor să ajungi la produsul dorit. Să presupunem că deții o mașină Ford. Îți vei dori să găsești pentru mașina ta Ford piese originale. Indiferent  că îți dorești ulei Ford sau niște ștergătoare de parbriz Ford Motorcraft, le vei găsi ușor. Mie mi-a fost foarte ușor să găsesc ceea ce am căutat în magazinul online Pieseautomix.ro. Sunt sigura ca va fi la fel și în cazul tău.


 

 

duminică, 15 ianuarie 2017

Cu soarele în perete - Panouri radiante cu infraroșu



   
     Dacă nu ați văzut deja la știri vă spun eu, e iarnă și e iarnă bine. Asta înseamnă că a început războiul vechi de secole dintre ger și căldură. Singura problemă este că acest război se dă în buzunarul tău, iar lupta este aprigă. Iarna asta a fost surprinzătoare din toate punctele de vedere și mi-a cam speriat sobele de teracotă cu care încerc să îmi încălzesc încăperile. Așa că am decis să caut alternative mai ieftine și mai eficiente pentru încălzire. Când am dat peste panouri radiante cu infraroșu, am știut că am găsit ceea ce căutam.



   Panouri radiante cu infraroșu - Cine nu are soare să își cumpere


     Cred că ești de acord cu mine că nimic nu încălzește mai bine pe lumea asta decât Soarele. Și își face treaba minunat în timpul verii. Problema e că iarna își cam ia concediu și noi rămânem fără razele lui calde. Așa că am tot căutat înlocuitori. Ne încălzim fie cu lemne, fie cu gaz, dar acestea nu pot fi la fel de eficiente ca soarele. O să spui că e o absurditate să mă aștept să existe ceva care să fie la fel de bun ca Soarele. Ei bine, o să spun că nu e o absurditate și că exista așa ceva, ba chiar e foarte la îndemână.

   Spun asta pentru că panourile radiante cu infraroșu funcționează după același principiu de încălzire al Soarelui. Practic aceste sisteme care seamănă cu niște tablouri emit radiații care nu încălzesc aerul ci obiectele care se afla în raza lor de acțiune. Aerul este încălzit indirect de către obiecte. Astfel căldura este distribuită uniform și pierderile de căldură sunt reduse la minim.

vineri, 13 ianuarie 2017

Review - Ulei de masaj relaxant - Faunus Plant



     A sosit momentul să îți vorbesc despre un alt produs îndrăgit de la Faunus Plant. Până acum am fost plăcut încântată de balsamurile lor de buze despre care am scris aici, și de siropurile lor despre care am scris aici. Despre uleiul de masaj îți spun din start ca sunt foarte mulțumită, dar să detaliem mai jos.



   Eu am ales să încerc uleiul de masaj relaxant cu extract de lavandă. Pe site mai au o variantă energizantă și una aticelulitică, dar mie mi-a făcut cu ochiul cea relaxantă. Vă spun sincer, când am simțit prima dată aroma produsului am crezut că nu o să îmi plac și numai relaxant nu va fi. Ceva din componența lui îl face să miroasă puțin ca... un leac băbesc. Cel puțin asta îmi transmite mie. Cu toate acestea când îl folosești la masaj, aromele încep parcă să se descompună, și am fost surprinsă să îl găsesc chiar foarte relaxant.

miercuri, 11 ianuarie 2017

Un desert cu emoție, vă rog!

 

     Toată lumea iubește desertul. De ce nu ar iubi să și citească despre el? La asta mă gândeam în timp ce mă hotăram să scriu acest articol. De ce să petreci următoarele minute citind articolul acesta? Pentru că, sper eu să fie la fel de dulce ca desertul tău preferat.

    Cred că desertul a fost inventat ca adeziv pentru amintirile noastre, în special pentru a ne aminti acele momente în care am reușit sau am obținut ceva. Desertul este mereu un premiu, o răsplată. Îl mâncăm atunci când merităm, pentru că am reușit în carieră, pentru că am mai supraviețuit un an, pentru că am mâncat tot pireul din farfurie, pentru că am luat o notă bună, pentru că ne-am ținut de dietă și nu am mai mâncat cartofi prăjiți o lună de zile. Desertul e mereu un premiu.



    Adevăratele premii însă sunt amintirile pe care le sigilează. În funcție de cât de frumoase și prețioase sunt amintirile ne selectăm și deserturile preferate. Cel puțin la concluzia asta am ajuns pe măsură ce mă gândeam la care ar fi deserturile mele preferate. Sunt foarte simple, banale și nu trăiești nu știu ce experiență gustativă atunci când le consumi. Dar sunt preferatele mele pentru că funcționează ca niște capsule pline de amintiri, și amintirile trezesc emoții.

vineri, 6 ianuarie 2017

Nas înfundat - Trei metode pentru a scăpa de el


    Cum sa scap de nasul înfundat? Asta am avut toată săptămâna în minte. Desigur exista medicamente și spray-uri super șmechere care îți iau durerea de pe suflet, la propriu. Doar că toate acestea sunt la farmacie și eu zăceam jumatate moarta in patul meu. Nici de infuzii nu îmi ardea așa că am făcut singurul lucru de care eram capabilă, am căutat pe Goagăl.



   Metodele pe care le-am găsit necesita efort minim, singura recuzita de care ai nevoie e propriul corp, de preferat întreg, și puțină răbdare. În cazul meu, acestea au funcționat combinat. No bun, să vă povestesc deci.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Top trei expresii de care ar trebui sa faci abuz



    Incep primul articol din acest an sub indrumarea fidela a prietenei mele Gripa. Ea m-a sfatuit sa postez abia acum desi eu voiam sa postez inca de la 1 ianuarie, si tot ea m-a convins sa scriu fara diacritice. De fapt, scriu pe tableta de pe tastatura externa, si dupa ce m-am chinuit toata ziua sa gasesc o metoda prin care sa scriu cu diacritice, m-am resemnat. In ciuda acestor impedimente, am pentru voi o postare draguta, la care sa meditati si care sa o imparatsiti si altora.

    Mai intai as vrea sa iti povestesc foarte pe scurt despre planurile mele de anul acesta. M-am gandit sa ma distrez putin cu blogul meu si sa fac ceva usor diferit cu el in fiecare luna. Asa incepem #ianuarieintop. Asta inseamna ca majoritatea postarilor vor fi topuri. Luna viitoare facem altceva. La sfarsitul anului vad eu ce a iesit mai bine. Bun trecem la postare.

    Nu stiu daca ai observat, dar e foarte usor sa iti intre in vocabular cuvinte si expresii grotesti, de care scapi cu foarte mare greu. Nu am ineles niciodata de ce nu se intampla la fel cu cuvintele frumoase. De ce ne vine asa usor sa ne folosim cuvintele ca sa jignim, dar ne trec toate apele si ni se face rau cand trebuie sa spunem ceva frumos? Cred ca avem nevoie de exercitiu, si iti propun sa incepi cu urmatoarele trei expresii.

     1. Bravo!


    Asa-i ca e simplu! Cinci litere si un zambet pe buze, doar atat trebuie. E fantastic cat de mult poti motiva un om printr-un simplu bravo sau felicitari. E ca si cand ai lua energie, ai impacheta-o frumos cu o fundita si ai oferi-o in dar. Avantajul este ca nu trebuie sa platesti nimic pentru acest dar si dureaza 2 secunde sa il oferi. Asigura-te ca feliciti persoana pentru ceva concret. Ii vei face ei ziua mai buna, dar cel mai bine te vei simti tu.