joi, 29 decembrie 2016

Patru leacuri șocante din istoria medicinii



    V-ați plâns vreodată de sistemul sanitar din România? Eu da, și nu doar odată. Poate că nu îți convine birocrația sau cum te tratează medicii. Oricum ar fi, vreau să te asigur că trăiești în cea mai bună eră medicală din câte au existat.

    Medicina nu a fost mereu atât de clară cum este azi. În trecut medicii aveau tot felul de credințe dubioase cu privire la motivul pentru care cineva e bolnav sau la eficacitatea unui anume leac. De la unguentul de cadavre de hoți până la tratamentul cu sângerări, medicii le-au încercat pe toate. Eu am să-ți prezint o mică parte din ele.


   1. Tratarea durerilor dentare în antichitate


    Dacă azi pentru a trata o durere de dinte e suficient să iei un calmant, pentru cei din antichitate leacul era ceva mai elaborat. Istoricul Pilinius ce Bătrân recomanda frecarea guri unei persoane cu dureri dentare, cu un dinte provenit din partea stângă a guri unui hipopotam. Apoi se recomanda consumarea cenușii rezultate din arderea unui cap de lup. Pentru întărirea danturii se recomanda folosirea mizerei de pe coada unei oi, iar dacă voiai să te scobești trebuia să o faci cu oasele ascuțite luate din capul unui șoarece și din oasele frontale ale unei șopârle capturate când era lună plină. Cu toate acestea nu era bine să mesteci pene de vultur pentru că provocau o respirație urât mirositoare.





    Ce ziceți? Încercați data viitoare când vă doare un dinte? Oare de unde se pot comanda dinți de hipopotam?


   2. Cum scoteai o persoană din depresie în evul mediu


   Medicina evului mediu era, pe lângă stupidă, și foarte periculoasă. Cu toate acestea am rămas fascinată de imaginația oamenilor. Ingredientele pentru leacuri erau foarte concret și specific alese. Cel mai drăguț exemplu apare în lucrarea Rosa Medicinae din 1314. Ea recomand următorul tratament împotriva depresiei:



     „Legați-le extremitățile nu foarte strâns și frecați-le tare palmele și tălpile; picioarele lor să fie puse în apă sărată (...) și trageți-i de păr și de nas și presărați ușor degetele de la picioare și degetele de la mâini și faceți să se audă cum guiță pocii.
   Puneți un fulg sau un pai în nasul lui pentru a-l forța să strănute (...) și ardeți păr uman sau alt lucru urât mirositor sub nasul său (...) băgați-i un fulg pe gât (...) și radeți partea anterioară a capului."

   Cred că oamenii ieșeau din depresie și dădeau direct în demență.


   3. Renașterea VS insomnia și demența totală


    Te-ai fi așteptat ca în renaștere doctorii să treacă peste bazaconiile celor din evul mediu. Din nefericire, nu s-a întâmplat asta. Ba mai mult, au avut idei și credințe mai stupide. Bazându-se mult pe mistic și astrologie, precum și pe disensiunile sociale, au născocit leacuri de-a dreptul idioate. Unele sunt totuși drăguțe, cum ar fi cele apărute în Cartea Medicamentelor, răspândită în Germania secolului XVI.



     „Pentru cazuri foarte grave: Luați ochiul drept al unui lup și ochiul stâng al unei lupoaice; uscați-i și agățați-i la gâtul pacientului, care trebuie să îi poarte timp de trei luni încontinuu, timp în care nu trebuie să se spele.
   
       Insomnie: Luați cerumenul din urechea unui măgar - nu are importanță ce fel de măgar - și aplicați pe tâmplele pacientului.

       Demența totală: luați o pâine proaspăt coaptă, îndepărtați miezul moale și înlocuiți-l cu un creier întreg de bou; lipiți de capul pacientului și îi va vindeca creierul și-i va reda mintea."

     Na să îmi spuneți mersi că v-am spus și vouă. Mai rămâne să vă luați un măgar, nu contează de care, și să mergeți la nani. Somniferele vor fi istorie.


   4. Cum l-au "vindecat" pe George Washington medicii eroi


  Epoca medicinei eroice s-a întins din 1780 până în 1850. Din punctul meu de vedere a fost cea mai crudă. Deși medicina făcea progrese, în special în ceea ce ținea de chirurgie, era deosebit de sadică și de nesanitară. Era mai mult o competiție decât medicină, scopul medicilor fiind să îi trateze pe cei mai de seamă, să vină cu cele mai originale idei sau să fie cei mai rapizi chirurgi. Printre cele mai populare practici medicale se număra sângerarea care ajuta la eliminarea "umorilor" din corp, indiferent ce or însemna alea. George Washington a fost tratat de asemenea medici „iluștrii”.

    Într-o dimineață pe George al nostru l-a durut gatul iar ziua următoare a avut probleme respiratorii, lucru foarte dubios în decembrie. Așa că a obligat un servitor să îi recolteze 500 ml de sânge. Urmează tratamentul a trei dintre cei mai respectați medici ai epocii. Primul l-a ușurat de 600 ml apoi 1,2 litri de sânge. Un alt doctor i-a mai scos 900 de ml. În total, în mai puțin de zece ore, președintele avea cu aproape patru litri de sânge mai puțin, adică mai bine de jumătate din cantitatea totală de sânge a corpului. Logic, la ora 10:10 seara președintele a decedat.



    Se pare că nu era așa de cool sa fii președinte pe vremea aceea. Dacă era un om simplu nici nu băga de seama durerea în gât iarna, în decembrie. Așa a devenit un personaj demn de abatorul din poeziile lui Bacovia.

    Toate oripilările pe care vi le-am împărtășit sunt aflate de mine dintr-o carte foarte interesantă. „Leacuri stranii” de Nathan Belofsky este o carte de care nu te poți plictisii. Este o culegere a celor mai dubioase, mai ciudate, mai stranii și mai stupide leacuri, tratamente, operațiuni medicale și credințe medicale, care au existat din antichitate până în secolul XX.



    Este o lectură pe care o recomand din tot sufletul. O să râzi foarte mult, o să fii frustrat, o să te enervezi pe omenire, o să te îngrozești de-a dreptul. În final, o să apreciezi mult mai mult era în care trăiești. O să ți se pară lucru mare și doar spălatul pe mâini și o să îl apreciezi mai mult pentru că vei afla ca un om a fost băgat în cămașă de forță și a murit infectat pentru că le-a sugerat medicilor să se spele pe mâini.

    Are 177 de pagini și o bibliografie vastă. Are și un index care să te ajute sa găsești mai ușor leacuri pentru diferite afecțiuni. De exemplu, poate îți e dor de casă. Vei afla ca asta era considerată o boală în toată regula și că era trata în mod surprinzător. Cartea este disponibilă la Editura All și pot spune cu toată sinceritatea ca merită un loc în biblioteca.

   Bun astea ar fi leacurile mele amuzante și îngrozitoare. Aștept să îmi spuneți în comentarii ce leacuri ciudate folosiți pentru tratarea diferitelor afecțiuni? Pupici!

14 comentarii:

  1. WAW! CE DE ANIMALE SACRIFICATE! :))) se vede ca nu era pe atunci politia animalelor

    RăspundețiȘtergere
  2. Le-as numi chiar leacuri extravagante. ”Leacul” administrat lui Washington avea un rezultat oarecum previzibil, nu inteleg cum au acceptat sa faca asa ceva. Pentru mine leacurile ciudate sunt cele ”babesti”, pe care le aplic cand sunt racita sau am febra - si aici ma refer la frectia cu otet.

    RăspundețiȘtergere
  3. super interesanta cartea, sigur o sa-i fac un loc in biblioteca mea, imi plac curiozitatile istorice

    RăspundețiȘtergere
  4. imi plac la nebunie cartile de genul! eu am gasit o carte cu crime comise de doctori :D asta da combinatie! adevarul e ca n-as rezista 3 luni fara sa ma spal, cu toti ochii de lupi pe care-i gasesc...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu cred ca as citit astfel de carti, nu sunt genul meu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Adevarul ca omenirea a dus o mare lupta cu evolutia. Ce e drept unele leacuri din atichitate dau rezultatele chiar si in ziua de azi, dar altele, sunt... cu adevart socante si fara rost! O carte foarte interesanta. Este deja pe lista mea pentru 2017... for entertainment!

    RăspundețiȘtergere
  7. Stiu ca pe atunci aproape pentru orice boala iti luau sange! Mi-a placut aia cu trasul de par contra depresiei. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Acum iti recomand sa citesti Ghidul Ipohondrului, e o "comoara" de fapte medicale la fel de suprarealiste.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu ma tenteaza deloc sa citesc o astfel de carte, pare interesanta, dar daca nu ma atrage nici nu o pot citi.

    RăspundețiȘtergere
  10. OMG... cred ca m-as vindeca instant, numai la gandul ca mi s-ar administra un astfel de tratament. Pare ceva de domeniul SF

    RăspundețiȘtergere
  11. Omg, bine ca am evoluat, nu mi vine saa cred ca oamenii chiar faceau asemenea lucrurim

    RăspundețiȘtergere
  12. Sa stii ca am evoluat cu mult de atunci. Ce idei ciudate si ce tehnici de vindecare aveau ... Acum, ma intreb daca aveau si rezultate :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Doamne fereste! Ce pot sa zic mai mult... Hai sa rad putin :)))

    RăspundețiȘtergere
  14. Intr-un serial, cred ca in AHS, daca nu ma insel, se zicea ca femeile se tratau pe isterie prin orgasme, oferite ca si tratament de catre medici :)

    RăspundețiȘtergere