vineri, 7 octombrie 2016

Bucura-te si de calatorie, nu doar de destinatie cu RyanAir



    Cum ar fi dacă a fi acasă ar însemna să călătorești încontinuu, să fii tot timpul în locuri noi, iar atunci când ai fi în vacanță să mergi două săptămâni la un loc de muncă, să te "stabilești" într-o casă și să te scufunzi în rutină. Cu siguranță locurile de muncă și casele ar devenii mult mai frumoase și interesante. Dar și "casa" noastră, adică avionul, aeroporturile, hotelurile, ar trebui să fie foarte confortabile, deosebit de practice, cu multe posibilități și facilități, care să ne facă viața mai ușoară. Nu trebuie să uităm nici de mediul prietenos și călduros, care să ne permită să formăm amintiri emoționale.

    Acesta este un exercițiu de imaginație bun pentru momentul în care iți planifici o călătorie. În funcție de destinația și traseul ales, vei petrece mai mult sau mai puțin timp în aer, și cu siguranță vei petrece mult timp pregătind toate detaliile cu privire la călătoria ta. De la stabilirea bugetului până la alegerea traseului și a momentului de pornire și întoarcere. De aceea vrei să colaborezi cu o companie aeriană care sa îți faciliteze cât mai mult acest proces, și să îți ofere o experiență plăcuta în zbor, cât mai aproape de confortul din propria casă. Îți recomand RyanAir și în continuare îți voi spune și de ce.
 
    Vom porni împreună într-o vacanță ieftină de vis, pentru că așa și este, imaginară. Împreună cu tine vom zbura din București direct la Dublin. Apoi ne vom imagina o altă destinație în Atena, după care ne vom întoarce acasă. Cum am ajuns la aceste destinații? Îmi doream o excursie economică, practică și în același timp foarte ofertantă. Pe site-ul celor de la RyanAir am reușit să stabilesc foarte ușor ce locuri vreau să vizitez și când e cel mai avantajos să fac asta.

joi, 6 octombrie 2016

Trei placeri nevinovate - Home Edition


       Bine ai venit în casa mea! Apasă play ca să intri în atmosferă.


   
 Așa cum ați ghicit, azi vorbim despre cum stă Hadasa acasă ca un planton, și care sunt plăcerile ei nevinovate, pe românește cum îmi pierd vremea acasă. De ce să îmi citești articolul? Păi dacă tot pierzi și tu vremea pe aici măcar să râzi puțin, nu?

     Pot începe prin a recunoaște că petrec rușinos de mult timp acasă.  Lucrez acasă, prietenii îi am puțini și la km depărtare, așa că nu are rost să ies. Dacă ar fi să fac un pie chart cu timpul pe care îl petrec acasă și cel în care ies, ar fi inutil pentru că ar trebui să te uiți cu lupa după felia cu timp petrecut afară. Petrec atât de mult timp în casă încât ar trebui să folosesc cremă cu agent SPF împotriva luminii artificiale. Petrec atât de mult timp acasă încât timpul meu nu mai petrece de mult, se plimbă doar dintr-o cameră în alta sperând că o să fac și eu ceva interesant odată.

   Dacă aș trăi la Casa Albă, ți-aș spune că mă uit mult la pereți, mă gândesc la binele omenirii și dorm. Ceea ce fac și acum doar că eu nu sunt plătită pentru asta. Dar așa ca să îți faci o idee, în definitiv asta e casa mea:



luni, 3 octombrie 2016

Dress Code Black Tie - Cum îl abordăm corect?



     Ai avut o zi lungă sau tocmai te-ai trezit. Oricum ar fi, meriți să te relaxezi, așa că apasă play.



    Bună, sunt Iulia Albu.... ăăăăă asta... Hadasa și bine v-am regăsit la o nouă ediție din Verdict „Vai ce nealcoș„ sau ”Tulai Doamne!” doar pe Hadasa Scrie. Astăzi vorbim despre ținuta potrivită pentru un eveniment cu dress code Back Tie.

    Știu la ce te gândești. În sfârșit ai primit și tu o invitație la un eveniment care nu presupune prăjitul de mici în pădure, nici să faci pe broasca în ceva ștrand infect. Ai primit o invitație oficială, o vezi, o pipăi, miroase sofisticat. Ce ai făcut să meriți o asemenea onoare? Împletite cu design-ul elegant, cuvintele curg lin și armonios, până ce apare bolovanul: vă rugăm să abordați o ținută BLACK TIE. Știu exact ce simți, ești debusolat, confuz, care este sensul vieții? Stai liniștit, sunt aici să te ajut.

   Ce este dress code-ul Black Tie?


    În funcție de evenimentul la care participi, se pot aborda diferite grade de formalitate. Dacă la iarbă verde abordezi un stil foarte lejer (aproape de pijamale), la o nuntă trebuie să abordezi ceva mult mai formal. Dress code-ul este cel care determină cât de formal trebuie să te îmbraci. Cel mai înalt grad de formalitate este White Tie (adică papion alb), și îl abordezi doar dacă mergi la ceva prințesă la nuntă. Black Tie este următorul grad de formalitate, și imediat după este stilul formal, apoi office, etc.

vineri, 30 septembrie 2016

Un articol bun ca untul



   Omul face untul, nu untul îl face pe om. Nu, nu este clickbate, chiar vorbim despre unt. Din fericire (cred), pentru voi nu o să vă povestesc despre cum atunci când eram doar o copiliță, bunica îmi făcea unt galben ca soarele, mai bun decât mierea și vindecător de toate ”boalele”. Nici despre cum îl punea în cămară în ceva recipient fermecat din lemn și când îl ungea pe pâine ți se topea limba cu totul. Și iarna cum îmi ungea mâinile cu unt ca să nu fac degerături, ce mai, era practic una cu algocalminul. De asemenea, bunica mea a fost Ileana Cosânzeana și bunicul Ioan Slavici. Mama nu știa să facă unt pentru că era prea ocupată să umble după Făt-Frumos, plus că era la modă să facă doar bunicile unt. 




    Nu o să vă spun asta pentru că, să vezi și să nu crezi, nu m-am născut dragă într-o reclamă la iaurt ”de casă”. Recunosc: sunt copil crescut cu margarină, și NU sunt mândră de asta. Aș vrea să vă pot spune că untul a fost cea mai vie amintire a copilăriei mele, dar nu e. În schimb, îmi amintesc perfect cât de mult uram margarina, îmi mai amintesc de Wham! - Wake me up before you GO-GO, și de Andreea Marin în bucătărie (colegii de suferință știu despre ce vorbesc). Cam astea sunt cele mai apropiate amintiri legate de unt din copilărie. 


    Dacă stau și mă gândesc bine, nu am văzut în viața mea o reclamă la unt. Dintr-un motiv sau altul, cineva a hotărât că e bine să ne dublăm mărimea ficatului consumând doar margarină, prin urmare asta s-a promovat, și cred că acesta este unul din motivele pentru care copilăria mea nu a mers ”ca pe unt” - dacă... știi cum zic (glumă seacă).

vineri, 23 septembrie 2016

Idei de amenajari interioare - Ajutor, redecoreaza-ma!



      Vrei să iți renovezi casa și cauți idei de amenajări interioare? Casei tale îi este rușine cu modul în care arată? Urlă din fiecare colț: Ajutor!!! Redecorează-mă? Cu toate astea habar nu ai ce înseamnă să îți amenajezi casa? Ei bine, ai ajuns în locul potrivit. Ce să vezi, nici eu nu am știut de aceea am făcut munca grea pentru tine și azi voi fi ghidul tău.

     Vine un moment în viața fiecărui om când...... ți se strică robinetul. Pe bune, la un moment dat robinetele se strică. Știu... și eu am rămas șocată. Adică știu și eu că se strică lucruri: televizorul, calculatorul, telefonul, se rupe masa, se sparge geamul, dar în viața mea nu m-aș fi gândit că robinetul se poate strica. Ce să vezi e metal și el, ruginește săracu'. Așa că m-am văzut nevoită să îmi caut robinet nou. Cum eu sunt fan cumpărături online, am zis să caut acolo. Caut, intru pe Evivo.ro, rămân șocată (din nou).  Poză, robinet frumos, nume produs: Baterii sanitare de baie și bucătărie. Stai ce? Baterie sanitară?... . Ești nebun? Adică robinetul are și el nume fancy. Mă și imaginam cum îi întrebam pe prieteni: "Ummm...unde ai și tu o baterie sanitară, vreau să mă igienizez pe mâini?"



Dar asta nu e tot. Mă uit, cercetez ce opțiuni am, ca un om responsabil ce sunt. Nu cumpăr primul lucru ce îl văd. Derulez în sidebar ce să vezi: Baterii și accesorii RETRO. Asta m-a omorât. Voi știți că sunt vintigoasă și ador tot ce e din altă eră (pentru că atunci aș fi vrut să mă nasc), așa că nu mi-a venit să cred. Găsesc modele faine. Mie îmi amintesc de robinetele din spitalele de pe vremuri. Îți dai seama, vin prietenii la mine:

 - Unde pot să mă spăl pe mâini?
 - Poți să te igienizezi la bateria sanitară din baie.... e vintage.



sâmbătă, 10 septembrie 2016

Buze seducatoare in sezonul rece - sfaturi penibile


   Toate ne dorim buze seducătoare, cele crăpate însa nu se încadrează în categorie. Sa vedem așadar câteva sfaturi "salvatoare".

    În fine, nu o să vă spun că trebuie să vă dați cu balsam, nici să nu le rupeți, sunt absolut sigură că știți asta deja, și că aveți o colecție de tot felul de balsamuri de buze. O să vă spun ce trucuri am găsit pe net și ce cred eu despre ele, nu că ar interesa pe cineva opinia mea, dar e blogu meu și fac ce vreau, nu?



   După ce am făcut cercetări pe acest subiect (și am găsit două articole identice, atât doar că unul era în engleză și celălalt în română), am găsit câteva ponturi. Primul pont, cel cu linsul buzelor pot să îl confirm, restul sunt penibile așa că vă invit să le aflăm împreună.

    1. Nu îți linge buzele


     Înțeleg, când ai buze uscate și crăpate ai impresia că dacă le îmbraci bine, bine în salivă nu o să se mai vadă că sunt crăpate, ba chiar o să pară că te-ai dat cu luciu de buze și acum ai un luciu natural. Prostia este însă că raționamentul este greșit. Deși interiorul gurii este hidratat de salivă, se pare că atunci când saliva se usucă pe buze, le deshidratează, deci buzele vor crăpa și mai tare. Cel mai bine ar fi să iți formezi un reflex, de fiecare dată când vrei să îți rupi sau lingi buzele, dă cu balsam.



   2. Nu sta într-o încăpere uscată


    Asta mi-a plăcut enorm. Mă și vad umblând după mine cu un umidometru și un umidificator. Eu zic să vă pregătiți de pe acum un loc în geantă pentru aceste instrumente esențiale. Dacă nu aveți loc, asta e va trebui să ieșiți afară.



joi, 8 septembrie 2016

Tendinte toamna/iarna 2016 - un articol sincer



    Nu ma interesează ce se poarta sau nu. Ma entuziasmez doar dacă tendințele se aseamănă cu ce  îmbrăca bunica sau dacă se nimeresc cu gusturile mele. Mi se pare totuși interesant cum oamenii sunt dispuși să se îmbrace exact așa cum le dictează alți oameni. Nu știu dacă e de bine sau de rău, dar cred eu ca iți cam îngrădește libertatea de alegere și poate chiar și creativitatea. E posibil să vorbesc aiurea, așa că sunt curioasă ce credeți și voi.

    După ce am deschis câteva file, toate tratând subiectul tendințelor de toamna/iarna, am reușit sa le remarc, sper eu, pe cele  mai dominante. O sa vi le prezint mai jos, trecându-le bineînțeles prin filtrul personal.

   1. Animal print

      Cel mai predominant aș putea spune. Obișnuiam să am o repulsie puternică pentru animal print, în mare pentru ca erau multe pițipoance la vremea aia, acum însa îl agreez mai bine, deși nu sub forma de blana, e prea "barosan" pentru gustul meu. Dar se pare ca în sezonul rece toată lumea va fi tigrișor-wannabe.


    2. Look metalizat

    Sau cum să te transformi în omul de tinichea. Toamna și iarna aceasta toți o să avem "valoare fără număr". Sincer, nu am nimic împotriva încălțămintei metalizate, mi se pare că arată bine, în schimb gecile, pantalonii, sau mai știu eu ce, mă duc în total alta zona.