Un articol bun ca untul

   Omul face untul, nu untul îl face pe om. Nu, nu este clickbate, chiar vorbim despre unt. Din fericire (cred), pentru voi nu o să vă povestesc despre cum atunci când eram doar o copiliță, bunica îmi făcea unt galben ca soarele, mai bun decât mierea și vindecător de toate ”boalele”. Nici despre cum îl punea în cămară în ceva recipient fermecat din lemn și când îl ungea pe pâine ți se topea limba cu totul. Și iarna cum îmi ungea mâinile cu unt ca să nu fac degerături, ce mai, era practic una cu algocalminul. De asemenea, bunica mea a fost Ileana Cosânzeana și bunicul Ioan Slavici. Mama nu știa să facă unt pentru că era prea ocupată să umble după Făt-Frumos, plus că era la modă să facă doar bunicile unt. 

    Nu o să vă spun asta pentru că, să vezi și să nu crezi, nu m-am născut dragă într-o reclamă la iaurt ”de casă”. Recunosc: sunt copil crescut cu margarină, și NU sunt mândră de asta. Aș vrea să vă pot spune că untul a fost cea mai vie amintire a copilăriei mele, dar nu e. În schimb, îmi amintesc perfect cât de mult uram margarina, îmi mai amintesc de Wham! - Wake me up before you GO-GO, și de Andreea Marin în bucătărie (colegii de suferință știu despre ce vorbesc). Cam astea sunt cele mai apropiate amintiri legate de unt din copilărie. 

    Dacă stau și mă gândesc bine, nu am văzut în viața mea o reclamă la unt. Dintr-un motiv sau altul, cineva a hotărât că e bine să ne dublăm mărimea ficatului consumând doar margarină, prin urmare asta s-a promovat, și cred că acesta este unul din motivele pentru care copilăria mea nu a mers ”ca pe unt” - dacă... știi cum zic (glumă seacă).


    Pentru mine, untul era și cred că încă mai reprezintă un ideal. Când eram mică untul era la același nivel cu caviarul în mintea mea, și nu aș fi îndrăznit să le spun alor mei să îmi cumpere, pentru că îl credeam deosebit de scump. Îl asociez și acum cu starea de bine, un stil de viață sănătos, echilibrat și confortabil. Nu mai mănânc de ani de zile margarină, în schimb acum nu îmi lipsește untul din alimentație.

    Din fericire pentru mine, trăiesc la țară și pot juca chiar eu rolul bunicuței. Din punctul acesta de vedere pot spune că pentru mine untul înseamnă divertisment. Nu, nu este un cuvânt deplasat. Bat untul acasă din smântână cu un mixer amărât. Nu știu dacă ați văzut filmulețele alea pe YouTube  cu oddly satisfying nu știu ce (dacă nu le-ați văzut puteți să le căutați), dar așa se simte, când vezi și simți ce fain se adună untul și ce culoare are nene, nu te mai uiți o săptămână la ”Mireasă pentru fiul meu”, pentru că e prea genial, și această distinsă emisiune nu se compară.

    Dacă ar fi totuși să-l cumpăr din comerț, am găsit o variantă care mi se pare foarte rentabilă. Cei de la  Kerrygold, care m-au și provocat să scriu acest articol, produc un unt care se propune foarte natural și gustos. Nu pot să vă confirm nimic, pot însă să vă spun că le-am găsit site-ul de prezentare, și dacă untul e la fel de bine făcut ca și site-ul, mă declar fana lor numărul 1. Untul e făcut din lapte de la vaci din Irlanda, dar cum arată vacile alea pe site, îți vine să le pupi, plus că au poze cu țărani adevărați. La marketing se pricep deci, și eu zic că merită o șansă. 

    Astea au fost poveștile mele unse cu unt și livrate vouă pe o farfurie cu multă bucurie și drag, fără E-uri, coloranți și aditivi. Aștept la schimb răspunsul la întrebarea: Tu ești copil crescut cu margarină, sau vi din basme? Ne vedem în comentarii. Poftă bună!