vineri, 24 iulie 2015

Experienţa mea Shein - Ce am primit prin Free Trial Program



  Bună dragele mele! Azi vorbim despre SheIn. Multe dintre voi ştiu despre ce este vorba, pentru cele care nu aici este adresa site-ului lor. Pe scurt, de la ei ne luam noi haine frumoase. Recent am fost selecată să testez un produs prin programul Free Trial şi m-am gandit că ar fi interesant să împartăşesc cu voi experienţa mea. 

  Despre programul lor am aflat de aici. Este un articol din 2013, de la o bloggeriţă foarte simpatică. Aşa am cotrobăit eu pe site-ul lor, am găsit pagina cu produse pentru free trial şi m-am înscris şi eu la caterincă. Nu credeam că o să primesc ceva, dar într-o dimineaţă am primit un e-mail prin care eram anunţată că am primit un produs spre testare. Acum că mă gândesc, întradevăr nu erau mulţi participanţi, de regulă sunt în jur de doua sute, deci sunt şanse de câştig.
    
    Aceasta este bluza pe care am primit-o.  Mi-a plăcut mult, era şi articolul meu preferat din acea săptamână.
Sursa: shein.com

   Am primit produsul după aproximativ o lună, destul de repede având în vedere că era un produs gratis cu livrare gratuită. L-am ridicat de la poştă, în condiţii foarte bune. Cel mai mult la SheIn mi-a plăcut serviciul pentru clienţi. Eu am avut nevoie de unele lămuriri, iar ei au fost atât de draguţi de fiecare dată. În privinţa asta au zece cu steluţă de la mine. 
   Aşa arată bluziţa mea: 
  Este exact ca în imagine, mărimea potrivită, îmi place. Au fost unele lucruri care nu mi-au plăcut. Bluza nu are nicio etichetă, cu excepţia celei care indică mărimea produsului. Nu ştiu ce material este în ea, nici cum ar trebui să o Întreţin, trebuie să ghicesc. De asemenea, calitatea produsului m-a dezamăgit puţin pentru că sunt foarte multe cusături desfăcute sau foarte fragile. Mai jos am pus câteva imagini ca să vedeţi despre ce vorbesc.


  Per total însă, îmi place produsul, şi până la urmă e gratis, nu ar trebui să mă plâng. Deşi dacă aş vedea-o în magazin cu aceste defecte, nu aş cumpăra-o.  
    Cam atât pentru azi. Sunt curioasă dacă aţi încercat şi voi haine de la ei, sau dacă aveţi de gând. Cum vi se par hainele de la ei? Daţi-vă cu părerea în comentarii. Vă pup!

Un comentariu:

  1. Nu stiam de program. Exista si un program pentru bloggeri!
    Mda, nu arata prea bine, dar a fost gratis. Cat despre compozitia bluzei o gasesti pe net.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere