miercuri, 14 octombrie 2015

Două poveşti care merită epilate



   La un moment dat din prestigioasa noastră istorie omenească, omul a privit şi privirea i s-a încâlcit, în mod irecuperabil, în părul de pe corp. Cum privirea s-a simţit aşa de jignită, nu  a avut de ales şi a demarat o operaţiune (pe care avea să o regrete mai târziu), denumită EPILAREA. Dacă la început a fost doar o chestiune de preferinţă personală,  a evoluat în scurt timp la nivelul de  constrângere socială. Ajungem astfel într-un prezent în care epilarea este o necesitate estetică şi socială, pe care o urâm cu toţii deoarece e însoţită de efort, durere, eventuala umilinţă publică. În plus, are un mare duşman: Doamna Lene.

    Îmi amintesc prima dată când am constatat necesitatea epilării. Din fericire, nu eram eu cea care avea nevoie de epilare, din nefericire eu am fost cea care a îndurat efectele lipsei ei. Eram doar o fetiţă, afară era soare, vară, apă caldă numai bună de scăldat, o zi foarte promiţătoare. Aşadar, împreună cu familia mea şi un grup de prieteni am mers voioşi la scăldat (ca în "Amintiri din coplilărie", doar sunt un adevărat Ion Creangă). Soarele străluceşte, păsările ciripeşte, până ai zice peşte (sunt şi puţin Eminescu) toată lumea era la costum de baie.


      Mergem frumuşel în apă, facem lipa-lipa pentru că  puţini ştiam să înotăm, când mă loveşte teroarea. Nu, nu m-a atacat nici un rechin, dar ochii mei au  fost muşcaţi rău de tot. Aveam o prietenă de familie, undeva la 25 de ani, nu era fotomodel, dar nici urâtă. Şi cum făcea ea lipa-lipa aşa, îşi ridică braţele pentru a prinde şi pasa mingea de apă. În acel moment cel mai bogat, negru, des şi lung păr de la subraţ a văzut lumina zilei, şi lumina l-a învăluit în toată splendoarea lui. Nici nu am avut bine timp să îmi revin din "admiraţie" că, această prietenă, face o manevră splendidă în toată naivitatea ei, rezultând în botezul meu cu apă sfinţită de la subraţul ei. Nu m-am simţit însă binecuvântată şi îmi amintesc cum am fost nevoită să stau cu familia mea în apă încă două ore, fără să reuşesc să îmi desprind privirea de la acel păr suficient de lung încât începusem să mă gândesc la câte codiţe împletite aş putea să fac din el sau la cât timp aveau să reziste buclele pe care le puteam face cu ondulatorul. Am învăţat o lecţie importantă în acea zi: niciodată, dar niciodată nu mergi neepilată la subraţ la apă!

      Pe la începutul liceului am început să mă torturez şi eu cu îndepărtarea părului de pe corp. Am început cuminte cu cremă depilatoare, operaţiune ce îmi lua în medie o oră din viaţă. În cele din urmă, m-am săturat şi am trecut la lamă. O poveste amuzantă pentru unii, umilitoare pentru mine, a avut loc în clasa a noua, pe vremea când eu eram novice în ale epilatului. Mai precis obişnuiam să îmi rad părul de pe mâini, dar doar până aproape de umăr. Ştiam eu că dacă razi părul se îngroaşă, creşte mai des, alea-alea, şi nu vroiam să am păr de maimuţă aproape de umăr. Oricum purtam tricou, nu avea cum să se vadă că nu eram epilată în acea zonă. Cel puţin aşa am crezut. Până într-o nefericită dimineaţă când o colegă bine intenţionată rămâne holbată la braţul meu şi mă întreabă: "Da`... tu te razi pe mâini?". Eu îi răspund că da, că dacă aş putea vorbi despre părul de pe cap, cum vorbesc despre ăla de pe mâini aş putea fi imaginea unui brand de produse pentru păr, când mă loveşte a doua întrebare:"Da`... aici ţi s-a terminat lama?". Am vrut să intru în pământ, am încercat să mormăi o scuză plauzibilă, care nu a ajuns la urechile colegei mele deoarece ea nu mai putea de râs. A urmat un cor vesel format din restul colegelor mele care au fost notificate despre obiceiurile mele de epilare. Aţi zice că după acest episod m-am învăţat minte şi acum mă epilez cum trebuie. Da de unde! Nu mă mai epilez deloc. Am citit undeva că nici ducesa de Cambridge, faimoasa Kate Middleton nu se epilează pe mâini şi am zis că eu nu-s mai proastă ca ea.

      Ideea e că dacă e să ne epilăm ar fi bine să o facem cum trebuie ca să nu ne lovim de episoade umilitoare. De aceea am o recomandare pentru voi. Cei de la Total Pro Beauty ne pun la dispoziţie kituri pentru epilat. Acestea sunt numai bune dacă sunteţi începătoare, kiturile conţinând ceară de unică folosinţă de diferite sortimente (aveţi de unde alege), un încălzitor de ceară şi hârtie de epilat de unică folosinţă.


    Dacă aveţi şi voi poveşti faine despre epilat aş fi bucuroasă să le citesc în comentarii. Vă doresc doar poveşti reuşite despre epilare!

   Articol scris pentru a patra probă din concursul Superblog 2015.
       

6 comentarii:

  1. m-am ras si eu cu lama pe mana in liceu...:))))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa. Ramane o amintire sacaitoare pentru mine. E bine sa stiu ca nu sunt singura. :*

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Ma bucur mult ca te-am facut sa razi. Mersi pentru ca iti dai cu parerea la mine pe blog. Apreciez mult! :*

      Ștergere
  3. Si eu am folosit lama, dar acum nu o mai folosesc. Cele mai bune raman ceara si epilatorul. Te pup

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce poveste amuzanta ai avut cu epilatul :)). Astept urmatoarea postare! :)
    http://ioanafolieblog.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere