luni, 10 octombrie 2016

Secretul frumuseții - O poveste cu mult Farmec



    Știai că Albă ca zăpada avea acnee? Nu, nu vorbesc prosti. Rapunzel avea mătreață și Ariel o piele care concura ușor cu deșertul Sahara. Tu de ce crezi că a fugit Albă ca zăpada în pădure? Îi era rușine să se întâlnească așa cu prințul, și sunt destul de sigură că oglinda aia era sarcastică. Mama criminală și vânătorul au fost doar pretexte. Cu Rapunzel a fost cam la fel. Maică-sa nu o ținea captivă, a creat doar un loc potrivit în care să se ascundă. Își scotea capul doar iarna când trebuia să îl scuture puțin ca să înceapă să ningă. Ariel după ce a ieșit din apa aia sărată, avea o piele atât de uscată încât i-a fost rușine să mai scoată un cuvânt. Nu mă credeți? Am dovezi:

     






      Vezi tu ele toate așteptau ceva remediu miraculos, dar nu făceau nimic pentru a-l obține. Mama lui Albă ca zăpada nu voia să o omoare, ea doar îi aducea ceva leacuri de care a auzit pe aici, pe acolo, pline de chimicale însă, care nu au ajutat-o deloc. Toate așteptau să vină ceva prinț ca să le pupe pentru a se putea vindeca. 

    Și eu sunt o prințesă, dar nu am avut doar o problemă, le-am avut pe toate trei. Coșuri, mătreață, piele uscată. Sigur că puteam să stau pe veci închisă în casă, sigur că îmi venea să mă duc pe păduri, și sigur că uneori îmi era așa de rușine de modul în care mă priveau oamenii că nici nu îmi venea să mai scot un cuvânt. Dar în loc să aștept după mame criminale care să îmi aducă „leacuri”, sau după prinți care să mă pupe, am ales să iau problema în propriile mâini. Astfel am ajuns prima prințesă din lume care e medic în același timp (încă mă rog de ăștia de la Disney să îmi facă și mie un film, poate ajung bogată). 

    După lungi cercetări am creat leacul potrivit din cele mai alese ingrediente. Am pus în el iubire, răbdare, perseverență, acceptare, respect de sine, blândețe, profesionalism, și un strop de farmec, adică doar ingrediente naturale. Orice altceva mai scrie pe etichetă e numai de umplutură. Am rostit apoi formula fermecată: Gerovital H3 Derma + și așa s-au născut un șampon anti-mătreață, o crema antiacneică și o cremă de corp pentru piele uscată

     Șamponul antimătreață e foarte șmecher pentru că nu doar spală părul de mătreața, dar acționează asupra cauzei care determină prezența făini în cap. Am pus în el: zinc, un soi de potasiu, biocapigen și acid salicilic, ca să calmeze și să regleze secreția de sebum, adică nu te mâncă scalpul și nici nu iți aduni ulei din păr. 

   Am pus și în crema antiacneica niște ingrediente din astea cu nume simandicos: Ac.Net, Zinc, Soothex, Pantenol, Irgasan DP 300. Toate astea calmează tenul, grăbesc procesul de vindecare, se joaca de-a Domestos de îi sperie pe microbi și reglează cantitatea de sebum. Dar funcționează doar dacă îl folosești dimineața la revărsatul zorilor și seara înainte de miezul nopții, doar dacă ți-ai spălat fața în apa limpede ca lacrima.

    Dacă la primele două am pus ingrediente care să spele uleiul, la crema de corp pentru piele uscată am turnat cu ulei de soia, ulei Inca Omega, și unt de shea, ca să se regenereze pielea repede, să sclipească și să lucească de sănătate. Am mai pus Vitamina E și Urea pentru o piele elastică și sănătoasă. Bineînțeles că sunt ingrediente blânde cu pielea, gingașe și catifelate, pentru că ne-a învățat nenea Hans Christian Andersen că prințesele adevărate sunt tare sensibile. 

    Apoi am zis să nu fiu rea, să le las pe prințese să umble teleleu după leacuri, și să le dau și lor. Exista o condiție însă. Întrucât fiecare avea să își administreze leacul singură trebuia să depună jurământul doctorului în frumusețe:

      „ Jur să îmi aplic doctoria exact așa cum scrie prospectul.
        Jur să nu mă duc niciodată la culcare fără să îmi șterg machiajul.
        Jur să nu mă scarpin în cap ca să nu îmi irit și mai tare scalpul.
        Jur să fiu perseverentă și conștiincioasă și să folosesc leacul cu regularitate.
        Jur să mă iubesc și să mă bucur de viață indiferent de rezultatul doctoriei.

     Acestea fiind stabilite prințesele au început fiecare tratamentul corespunzător și cred că au găsit secretul frumuseții. Curioase de rezultat? Eu zic că le-a ieșit foarte bine. 






       Cât despre mine... asta rămâne pentru altă poveste. Până atunci vă las pe voi să îmi povestiți: Pe voi ce vă face să vă simțiți ca niște prințese?

   *Toate pozele au fost editate de mine 

                  Articol fermecat scris pentru proba fermecată numărul 3 din SuperBlog 2016.

22 de comentarii:

  1. Doamne, ce poveste frumoasa! Felicitari! Bafta multa!

    RăspundețiȘtergere
  2. interesant! nu stiam ca si printesele folosesc farmec. eu am avut o experienta mai putin placuta cu produsele derma+, asa ca m-am limitat, nu le mai folosesc

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari pentru articol. Mi-a placut mult!
    Ma bucur ca si printesele Disney folosesc produse Farmec :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Printesele Disney mereu au fost uimitoare!
    Deci Farmec e secretul frumusetii lor.

    RăspundețiȘtergere
  5. :D super faina povestea, printesele sa multumeasca romancelor fiindca au FARMEC :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi place abordarea desi eu credeam ca ele se spalau doar cu lesie. :) Eu am folosit produsele Farmec, atat fiolele cat si samponul si mi-a placut efectul lor, doar ca odata intrerupt si-a pierdut eficienta.

    RăspundețiȘtergere
  7. De aia îmi spunea mami mereu ca prințesele sunt pline de farmec!!! :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Super tare abordarea și pozele. Felicitări pentru articol și mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  9. Eheee, stiam eu ca toate printesele au Farmec!

    RăspundețiȘtergere
  10. ce frumos :* imi place foarte tare povestea ta. succes!

    RăspundețiȘtergere
  11. M-ai fermecat cu povestea ta. Ma bucur sa aud ca o printesa vrea sa devina medic si nu numai invers. Eu am dat peste multe doctorite care se cred printese, dar cred ca si asta se poate schimba ..in timp.

    RăspundețiȘtergere
  12. Doamne deci mi a placut la nebunie , se vede ca ai o afinitate aparte pentru scris , pur si simplu m-ai fermecat.

    RăspundețiȘtergere
  13. O poveste interesanta impletita printre atatea personaje cunoscute :)
    Ce ma face sa ma simt ca o printesa?! Am inceput sa apreciez acele momente in care am timp sa ma dichisesc si sa ma aranjez

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce articol frumos, hehee Alba ca Zapada avea acnee ca mine :))))

    RăspundețiȘtergere
  15. Printesele sunt printese oricum ar fi ele!Dar acum au si Farmec!

    RăspundețiȘtergere
  16. Foarte tare articolul tau. Meriti sa castigi!

    RăspundețiȘtergere
  17. Un articol frumos cu care merita sa castigi. Nu m-am gandit niciodata sa vorbesc asa despre personajele de desene animate

    RăspundețiȘtergere
  18. Felicitari pentru articol, Hadasa! M-ai facut sa rad cu voce tare si sa iti apreciez enorm creativitatea si stilul de a edita pozele! :) Mare atentie la scriere, caci din cauza grabei se produc niste gresel. In rest, tin sa te felicit inca o data si sa iti urez mult succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Am văzut și eu ulterior greșeala, dar nu am mai modificat pentru că era deja înscris.

      Ștergere