Vine vine primăvara,
Se așterne-n toată țara,
Pachețele pe câmpii,
Hai să le mâncăm copii!
Nu am înnebunit și nici nu mi s-a stricat calendarul. Îmi este în schimb foarte foame, mai mult, îmi e poftă de pachețele de primăvară. Da, pachețelele de primăvară sunt de mâncare, ba chiar sunt chinezești. Un preparat culinar, ajunge să mi se pară interesant atunci când îmi provoacă nu doar simțul gustativ, ci și imaginația. Gândește-te cum ar putea să arate acest preparat și ce gust ar avea? Mergi mai departe. Dacă primăvara ar fi o mâncare, care ar fi aceea? Ce gust ar avea primăvara?
Poate te gândești la o salată, dar ce rost își mai au pachețelele? Or fi un soi de pachețele cu flori de cireș înăuntru? Chinezii ăștia mănâncă orice, florile sunt nimica toată pentru ei. Da, asta trebuie să fie. Un fel de preparat foarte fresh și revigorant, cu ceva flori prin el, poate că are și parfum de primăvară. Fix așa am crezut și eu prima dată când am auzit de acest preparat.
Sursa: https://goo.gl/uAdV0I |
"Primăvara e prima dată cunoscută de plante, apoi de oameni"
- proverb chinezesc
Bine a zis-o chinezu. Cred că mai repede ar fi ghicit o plantă din ce e făcută mâncarea asta decât eu care sunt un om înzestrat cu rațiune și perspicacitate. Minunea asta de mâncare chinezească, nu se aseamănă deloc cu primăvara. Singura asemănare, așa mai trasă de păr, ar fi că primăvara e primul anotimp și pachețelele astea sunt un aperitiv, deci primul lucru pe care îl servești la o masă.
Pachețele de primăvară |
Pachetele astea de primăvară nu sunt altceva decât niște foi de plăcintă, un fel de clătite, în care sunt împachetate: carne tocată de mai multe feluri (deci primăvara nu e vegetariană), niște varză, morcovi, ceapă, spaghete de soia și sos de soia, și umila sare combinată cu condimente chinezești. Arată ca niște sărmăluțe din aluat. În viața vieții mele nu aș fi ghicit care este numele acestei rețete. Păi și de ce le mai zice pachețele de primăvară atunci?
Wu Xing știe!
Wu Xing este cel mai cool restaurant chinezesc din București care oferă și livrare la domiciliu. Wu Xing știe care e treaba cu pachețelele astea pentru că el le face cel mai bine. Așa că l-am rugat să se uite peste certificatul de naștere a pachețelelor de primăvară și să îmi spună de ce se numesc așa. Ceea ce am aflat este fascinant. Se pare că acestea au o istorie cu rezonanță în China. Oamenii obișnuiau să facă un aluat subțire, pe care apoi îl umpleau cu fructe și tot felul de legume, cei bogați puneau și carne, îl împachetau, și, odată cu noul an, îl dăruiau prietenilor și rudeniilor în semn de urare de primăvară. Așadar, mai întâi au fost cadouașe de primăvară, iar azi sunt pachețele de primăvară. Se pare că asiaticii ofereau primăvara în dar, la propriu.
Chiar dacă nu e primăvară, și nici anul nou încă, Wu Xing poate să iți ofere primăvara în dar și ție. E suficient să îi suni sau să le scrii online, să spui "Wu Xing știe" și primești ce vrei tu cu 10% discount până la sfârșitul anului. Nu îți face griji în privința livrării. Din 1999 Wu Xing a adunat 35 de vestitori ai primăverii, toți pregătiți cu pachețelele în mână, ca să îți aducă primăvara în casă și.... în stomac.
Nu prea mă dau eu în vânt după lucrurile „made in China”, dar mâncarea nu o refuz niciodată. Nu te opri doar la primăvară. Mergi la următorul sezon. Încearcă niște aburi de vară, care ies dintr-o supă fierbinte ca vara, mai ales dacă este "puțin" picantă. Te simți singur și nu are cine să te asculte? Comandă o salată cu urechi de lemn. Înainte să o mănânci o să îți asculte fiecare cuvințel. Dacă vrei și un răspuns, e foarte probabil să îl găsești într-o clasică prăjitură cu răvaș.
Supă Den Den Mian |
Prăjitură cu răvaș |
Salată cu urechi de lemn |
Acestea fiind spuse, nu pot să nu mă gândesc cum ar boteza chinezii mâncărurile noastre. Cred că la sarmale le-ar spune: "Împachetări cu kilograme în plus"; la chifteluțe: "Ping-Pong carnivor"; la cartofi pai: "Scânduri aurii"; la fasole cu ciolan: "Balta deșertăciunilor"; și la cozonac: "Rulou XXL".
Tot un proverb spune: Cu o floare nu se face primăvară! Cu o floare nu, dar cu un un pachețel de primăvară, sigur. Iarna asta nu mai aștepta primăvara, savureaz-o!
Aștept să îmi spuneți în comentarii, cum ar denumi chinezii mâncarea voastră preferată? Sunt curioasă ce vă poate imaginația.
Articol preparat și denumit pentru SuperBlog 2016 - Proba 20
:)) ce nume originale le-ai gasit! mie imi plac mult de tot placintele cu ravas
RăspundețiȘtergereSincer nici ca imi pasa de denumiri, mie sa mananc imi place :))
RăspundețiȘtergereCe poftă îmi este! Mă gândesc la pachețele de când am scris despre ele. :))
RăspundețiȘtergereimi plac si mie, nu-mi place chiar orice de la ei!
RăspundețiȘtergereMie imi place mult combinatia de foietaj prajit cu legume. Mmm, trebuie sa incerc si eu.
RăspundețiȘtergereNu am mancat pana acum mancare chinezeasca, dar as vrea sa incerc cu toate ca nu prea sunt asa incantata.
RăspundețiȘtergereNu suna deloc rau umplutura pentru pachetele
RăspundețiȘtergereVine, vine primavara la pachetele si arata delicioase
RăspundețiȘtergerePachetele? Foarte interesant aceasta combinatie de foietaj cu legume.
RăspundețiȘtergereVreau salata cu urechi de lemn. Ha! ha!
RăspundețiȘtergerePai, cam asa e ! Mmmm!!! Doar Wu Xing stie!
RăspundețiȘtergereWow, nu stiam ca fac si livrari la domiciliu. E musai sa dau o comanda.
RăspundețiȘtergereCum se intampla ca dau peste aceste bunatati numai seara?! Cred ca la noapte visez in chineza!
RăspundețiȘtergereDe cate ori merg in oras trec pe langa un restaurant chinezesc care are in geam pachetele de primavara dar nu le-am incercat niciodata! Acum mi-ai facut pofta!
RăspundețiȘtergereEu numai pachetele si paste comand de la ei. Sunt cele mai bune.
RăspundețiȘtergereImi place mancarea chinezeasca si as avea curaj sa incerc absolut orice. Imi plac denumirile chinezesti pe care le-ai dat-o mancarurilor romanesti :))
RăspundețiȘtergere