Când eram mai mică eram convinsă că la 60 de ani ești deja cu un picior în groapă. Acum că am mai crescut am convingerea că la 60 de ani ești încă destul de tânăr. Până o să ajung eu la 60, sunt sigură că lumea va evolua în așa fel încât tot ca la 20 de ani o să arăt. O să cânt gen: „Am doar 60 de ani, sunt nebun, iubesc și nu am bani”. Cu ideea asta în minte mi-am propus 5 lucruri pe care vreau să le fac până la 60 de ani.
Să călătoresc în spațiu
Ți se pare radical? Mie nu. Progresele înregistrate cam în toate aspectele omenirii mă fac să fiu optimistă că în curând o să pot striga după nave spațiale cum strigam când eram mică după avioane: Navă spațială cu motor, ia-mă și pe mine în zbor. O să merg să îmi vizitez copii pe lună.
Să inventez mașina care înregistrează visele
Cred că e una din cele mai mari frustrări ale mele când știu sigur că am avut visul ăsta super mișto, dar nu îmi pot aminti nici cum despre ce era vorba. Așa că până la 60 de ani, vreau să mă trezesc dimineața și în loc să mă uit la TV să mă uit peste ce am visat azi noapte.
Să bat recordul pentru cea mai mare colecție de jeanși din lume
Am un motiv întemeiat pentru care cred că pot bate acest record. Deja am un munte de blugi acasă, vechi, urâți, hidoși pe care nu o să îi îmbrac niciodată, nu am la cine să îi dau și nici nu mă lasă inima să îi ard. Așa că m-am decis să îi colecționez. Guiness Book nu o să știi ce te-a lovit.
Să am o panteră ca animal de companie
Momentan am o hoardă de pisici. Preferata mea este una neagră, cea mai mădărită și mai harnică dintre toate. Ei bine, până la 60 de ani vreau să am o ditai mâța neagră care să se alinte pe lângă mine și să toarcă atunci când mă ia ea în brațe.
Să mă teleportez
Să nu se înțeleagă greșit, nu mi-e lene să merg. De fapt prefer să merg pe jos decât cu un mijloc de transport, doar că dacă aș merge mereu pe jos mi-ar mânca timp serios și s-au cam terminat rezervele. Îmi este foarte ciudă însa, că nu pot pușca din degete și să mă trezesc la mii de km depărtare. Așa că până la 60 de ani aștept să inventeze cineva treaba asta. Dacă până atunci nu reușește nimeni, mă apuc eu.
Cam astea ar fi rezoluțiile mele. Articolul acesta a fost inspirat de Siropurile YO care împlinesc și ele 60 de ani anul acesta. Eu spun că arată nu la fel, ci mai bine ca la început, și pun pariu că și gustul va fi la fel și peste încă 60 de ani.
Sunt curioasă să aflu ce lucru nebunesc ați vrea să faceți până la 60 de ani. Aștept răspunsul în comentarii. Pupici!
Eu vreau doar sa calatoresc si sa sar cu parasuta si acum dupa ce am citit dorintele tale, ale mele par floare la ureche.
RăspundețiȘtergere:))) o sa ne batem la colectia pentru jeans, cu siguranta! Si eu vreau sa ma teleportez si sa calatoresc in spatiu!!! :D
RăspundețiȘtergereDa de ce sa ne batem? Eu zic sa ne unim fortele :))
ȘtergereHihi...dragute obiective ti-ai stabilit!
RăspundețiȘtergereAoleuuu .... pantera? Nu vrei o felina mai micuta? :)))
RăspundețiȘtergereAm 8 micute. M-am plictisit..
ȘtergereEu sper sa inventeze astia teleportarea pana 'om face noi 60 de ani :)))
RăspundețiȘtergereFrumoase obiective. Eu mi-as dori sa petrec 1 an in India! :)
RăspundețiȘtergereApropo de teleportat, fiul meu zicea azi dimineata ca tare si-ar dori sa se poata teleporta la scoala ca sa nu mai stam in traficul zilnic !
RăspundețiȘtergereIl inteleg perfect :)
ȘtergereCe rezolutii trasnite! Waw!
RăspundețiȘtergereFrumoase obiective, si eu vreau sa ma teleportez in diverse locuri :)))
RăspundețiȘtergereCe articol interesant , m-am amuzat copios si mie mi ar place sa ma teleportez .
RăspundețiȘtergereCam greu se indeplinesc aceste dorinte..dar nu se stie nici odata ce iti poate rezerva viitorul.
RăspundețiȘtergereVreau sa te teleportezi la Gala ca sa ne intalnim. Sper sa reusesti inainte sa faci 60 de ani :))
RăspundețiȘtergereIoi ce bine ar fi :))
ȘtergereCe idei nastrusnice ai! Cand eram in scoala primava imi doream sa zbor, sa ajung mai repede la scoala, dar motivul meu era ca asa puteam dormi mai mult:))
RăspundețiȘtergereAdor siropurile Yo. articolul tau m-a facut sa zambesc, indraznete rezolutii...
RăspundețiȘtergereWaaw ce dorinte marete ai ... N stiu daca imi doresc o pantera si nici de teleportat nu stiu ce sa zic dar te admir.
RăspundețiȘtergereSiropurile YO sunt printre preferatele mele. Cel cu capsuni este fabulos
aia cu teleportarea si pantera o sa mi le trec pe lista si eu!
RăspundețiȘtergere