vineri, 11 decembrie 2015

Review - Balsam multifuncţional Tender Care, Oriflame



   Singurul lucru care mă preocupă şi mă stresează mai mult iarna decât frigul la picioare este gradul de hidratare al buzelor mele. Dacă mă citiţi, ştiţi că împreună cu sora mea avem o obsesie pentru balsamuri de buze, de fapt orice produs de îngrijire a buzelor. Am încercat vrute şi nevrute, dar nimic nu m-a încântat mai mult decât balsamul multifuncţional Tender Care de la Oriflame.



    În limbaj popular i se spune "Cutiuţa cu Minuni" şi sunt perfect de acord. De fapt, produsul ăsta este atât de bun încât am o colecţie. Am patru asemenea cutiuţe şi vreau să mai adun, pentru că din fericire se găsesc în mai multe versiuni. Eu o am pe cea clasica, cu arahide, cu trandafiri şi foarte recent am achiziţionat-o pe cea cu miere. Despre aceasta din urmă vă voi vorbi mai mult.





     Ce trebuie să ştiţi despre acest produs este faptul că conţine extract din fagure de miere şi uleiuri naturale. Asta îl face atât de eficient. Catifelează, repară, protejează suprafaţa peste care este aplicat instantaneu. Îl puteţi folosi unde simţiţi nevoia, dar eu prefer să îl folosesc pe buze. Este clar produsul meu preferat în sezonul rece.
 



    Produsul vine într-o cutiuţă micuţă, oarecum rotunjoară, este perfectă pentru geantă sau buzunar. Ambalajul este foarte simpatic, cu detalii aurii sau argintii. Se închide şi deschide prin şurubare, deci nu riscaţi să vi se desfacă în geantă.



   Trecând la conţinut, acesta are o textură untoasă. Cea de care m-am îndrăgostit, cu miere, are un miros absolut superb. Nu vă imaginaţi că este o aromă subtilă. Miroase a miere de zici că acum ai deschis  borcanul cu miere şi ai luat o linguriţă. Singurul lucru care nu îmi prea place este metoda de aplicare. Aş fi preferat să nu trebuiască să îmi bag mâna în produs pentru a-l pune pe buze, deoarece nu este foarte igienic, dar am grijă să am mereu mainile urate când îl aplic, aşa că nu este o problemă prea mare.


    Îl găsiţi la un preţ super accesibil. Fiţi pe fază pentru că în campania curentă de la Oriflame, dacă luaţi două le puteţi cumpăra cu 8 lei fiecare. Mie mi se pare super, având în vedere că produsul este foarte bun şi te ţine luni bune. În plus acum găsiţi la ofertă şi varianta cu coacăze. Imginaţi-vă doar ce bine miroase aceea!

    Sper că v-a plăcut acest review şi v-a fost de folos. Mi-ar place mult să aflu dacă şi voi aţi încercat acest produs şi dacă v-a plăcut. Care este varianta voastră preferată? Aştept răspunsul în comentarii. Ne citim mâine, vă pup!

#chicprofilechallenge

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu